Testamentul de Gheorghe Urschi

Piesa lui Gheorghe Urschi, “Testamentul” a fost montată la Teatrul „Luceafărul” pentru prima dată în anul 1992.
 
Este o comedie cu un subiect „fierbinte” din realitatea imediată a acelor vremi care se joacă în toti aceşti ani cu sala plină. Eroul principal, Pricoche Sâmbure, este un ţăran cu demnitate pe care nu-l poţi amăgi sau „cumpăra” cu promisiuni deşarte. Cei trei feciori ai săi, Iacob, Alecu şi Nichita, nu-i seamănă nici pe departe. Sunt diferiţi, reprezintând un spectru mai larg al contemporanilor noştri – unii sunt hrăpăreţi, alţii au încercat să se acomodeze timpurilor, iar a treia categorie îi reflectă pe rătăciţii politici.
 
Miezul acţiunii porneşte de la o farsă, pusă la cale de mătuşa Gafinca pentru a-i reanima niţel pe feciorii lui Pricoche, dar şi pe nurorile acestuia. S-a zvonit, deci, printr-un vecin, că bătrânul ar avea bani şi încă mulţi, pe care-i da cu împrumut şi cu procente sătenilor. Ei bine, din această clipă lucrurile s-au schimbat radicali. Feciorii şi nurorile au devenit de nerecunoscut! Începe adevărata comedie, care a declanşat cascade de râs, joc halucinant, dar şi firescul unor stări, a unor trăiri.




Asculta piesa la Radio Crocodilu Mac-Mac sau online chiar aici:

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.