Străinul de Albert Camus

Străinul (în franceză L’Étranger) este un roman scris de Albert Camus și publicat în 1942. Temă și perspectivele sale sunt adesea citate ca exemple ale filozofiei absurdului și existențialismului lui Camus, deși Camus a respins personal ultima etichetă.

Personajul principal este Meursault, un franco-algerian indiferent („un cetățean al Franței domiciliat în Africa de Nord, un om mediteranean, un homme du midi care abia cunoaște cultura mediteraneană tradițională”)care, după ce a participat la înmormântarea mamei sale, ucide apatic un bărbat arab pe care el îl cunoscuse la Alger.

Povestea este împărțită în două părți: punctul de vedere al lui Meursault (narat la persoana I) înainte și, respectiv, după crimă.

Prima parte

Meursault, un francez algerian, află de moartea mamei sale. La înmormântarea ei, el nu arată nicio stare de tristețe, ci mai degrabă una de indiferență. Când este întrebat dacă dorește să vadă corpul, refuză și, în schimb, fumează și bea cafea în fața sicriului. A doua zi, el o întâlnește pe Marie, o fostă colegă de muncă. Cei doi merg să înoate împreună, vizionează un film de comedie și încep să aibă o relație sexuală, în ciuda faptului că înmormântarea mamei sale avusese loc cu o zi mai înainte. În următoarele câteva zile, el îl ajută pe prietenul și vecinul său, Raymond Sintès, să se răzbune pe o iubită maură bănuită de infidelitate. Meursault este de acord să-i scrie o scrisoare iubitei lui Raymond, cu unicul scop de a o invita astfel încât Raymond să facă sex cu ea și apoi să o scuipe în față în ultimul minut ca un gest de răzbunare emoțională. Meursault nu vede nici un motiv să nu-l ajute, mai ales că-l place pe Raymond. El nu își exprimă niciun motiv de îngrijorare că iubita lui Raymond va fi rănită emoțional, aflându-se într-o stare de apatie.

Scrisoarea își produce efectul: iubita se întoarce, dar situația escaladează atunci când ea îl lovește Raymond după ce el încearcă să o dea afară, iar Raymond o bate. Raymond este dus la tribunal, iar, după ce Meursault depune mărturie în favoarea lui, scapă doar cu un avertisment. După acest moment, începe însă să fie urmărit de un grup de arabi, condus de fratele fetei. Într-una din zile, Raymond îi invită în week-end pe Meursault și Marie la casa de pe plajă a unui prieten, Masson. Ei sunt urmăriți acolo de fratele iubitei lui Raymond și de un prieten arab; acolo are loc o confruntare, iar Raymond este rănit cu un cuțit. Mai târziu în aceeași zi, Meursault, plimbându-se pe plajă, îl întâlnește pe unul dintre arabi. El este dezorientat din cauza insolației, iar când arabul își scoate cuțitul, Meursault îl ucide, împușcându-l repetat cu un revolver. El nu divulgă cititorului niciun motiv al crimei sau al împușcăturilor repetate, în afară de faptul că a apăsat pe trăgaci, fără să vrea, fiind deranjat de căldură și de lumina soarelui.

Partea a doua

Meursault este arestat și închis, însă se obișnuiește repede cu ideea, petrecându-și mare parte din timp dormind sau analizându-și mintal obiectele pe care le deținea în apartamentul său. Tăcerea și pasivitatea lui din timpul proceselor îl face pe procuror să intuiască lipsa oricăror remușcări pentru crima comisă și să se concentreze mai mult pe incapacitatea sau refuzul lui Meursault de a plânge la înmormântarea mamei sale decât pe crima propriu-zisă. Avocatul îl împinge pe Meursault de a spune adevărul, dar nu reușește, iar mai târziu Meursault explică cititorului că nu a fost niciodată cu adevărat capabil să simtă vreo remușcare sau emoție pentru oricare dintre acțiunile sale din viață. Procurorul îl învinovățește teatral pe Meursault și pretinde că acesta este un monstru fără suflet, incapabil de a simți remușcări și că merită, prin urmare, să moară pentru crima lui. Deși avocatul lui Meursault îl apără și îi spune mai târziu că se așteaptă la o sentință blândă, judecătorul îl condamnă la moarte prin decapitare.

Aflat în închisoare, în așteptarea executării pedepsei cu moartea prin ghilotinare, Meursault este vizitat de un preot, dar refuză categoric îndreptarea spre Dumnezeu, explicând că Dumnezeu este o pierdere de timp. Deși capelanul persistă în încercarea de a-l scoate pe condamnat din starea sa de ateism (sau, poate mai exact, din apatia lui), Meursault îl atacă într-un acces de furie determinat de frustrările sale, de absurditatea condiției umane și de angoasa lui personală față de lipsa de sens a existenței sale. La început, el precizează că oamenii nu au dreptul să-l judece pentru acțiunile sale sau pentru cine este el, și nimeni nu are dreptul de a judeca pe altcineva. În cele din urmă, Meursault meditează asupra indiferenței universului față de omenire și asupra propriei sale vieți, trădând pentru prima dată regretul că avea să moară.




Asculta piesa la Radio Crocodilu Mac-Mac sau online chiar aici:

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.