Caragiale fantasticul povestiri fantastice, autor Ion Luca Caragiale

În ultimii ani ai vieţii sale, în perioada petrecută la Berlin, I.L. Caragiale a scris intens un alt fel de proză, o proză fantastică, în care a asociat un ocultism în linia lui Edgar Poe, pe care îl citise cu mult timp înainte, când a şi realizat primele traduceri ale unor proze ale acestuia în limba română, din limba franceză, după versiunea lui Baudelaire, O balercă de Amontillado şi Masca morţii roşii, publicându-⁠le în Calendarul Dacia, apărut la Iaşi în 1898.

De remarcat faptul că, la începutul secolului al XX-⁠lea, atmosfera exotică şi ocultismul au fost asociate fantasticului în literatura europeană, de scriitori precum Anatole France, în Revolta Îngerilor, roman apărut în 1913, şi Gustav Meyrink, în Golem, publicat în 1915, după moartea lui Caragiale.

Nuvelele lui Caragiale se termină într-⁠o ambiguitate specifică fantasticului, deoarece eroul nu este sigur de caracterul supranatural al întâmplării, căutând în timpul povestirii sale câte o explicaţie raţională pentru fiecare lucru ce la început i se părea anormal, deşi socrul lui susţinea că Mânjoloaia îi pusese farmece în „fundul căciulii”.




Asculta piesa la Radio Crocodilu Mac-Mac sau online chiar aici:

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.